„Transferul carierei” pentru Nicolae Stanciu, doar o iluzie. Adevărul din spatele veștilor care-l indică drept „țintă” pentru Inter și AC Milan și singura echipă care-l vrea

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Stanciu (25 de ani) pare că s-a urcat deja într-un avion cu destinația Milano, după ultimele „dezvăluiri” apărute în presa din Cehia, dar adevărul este cu totul și cu totul altul: mijlocașul ofensiv al Spartei Praga nu e dorit nici de Internazionale, nici de AC Milan, singura echipă cu adevărat interesată de serviciile sale fiind Borussia Monchengladbach.

„Transferul carierei” sau „lovitura carierei” sunt, încă, într-un orizont foarte îndepărtat pentru playmaker-ul echipei naționale, iar zvonul fals a fost lansat de curând de presa din Cehia. Site-ul Efotbal.cz a scris, în urmă cu două zile, despre un presupus interes al echipelor din Milano, iar știrea a produs vâlvă în România: „Potrivit Calciomercato, Inter și AC Milan sunt interesate de serviciile lui Stanciu. Pentru jucător, ar fi un pas semnificativ în față și ar putea juca în una dintre competițiile de elită ale Europei”, e informația aproape neverosimilă lansată pe piață de ziariștii cehi.

Cum s-a ajuns, însă, în această situație? Totul a plecat de la un articol publicat de calciomercato.com, unul dintre cele mai respectate site-uri de profil din Italia, pe 13 octombrie. Nici vorbă despre vreun interes actual al lui Internazionale Milano sau AC Milan, ci doar o reamintire a faptului că Inter și AC Milan au fost, la un moment dat, interesate de transfer, dar Anderlecht le-a luat fața: „În vara anului 2016, Stanciu a răspuns apelului de la Anderlect, unul care a costat 9,8 milioane de euro, un record pentru club, care l-a transformat în cel mai scump jucător din istorie. Echipa belgiană a câștigat competiția cu Internazionale Milano și AC Milan, cluburi care, în lunile precedente, s-au luptat pentru semnătura lui și și-au trimis scouterii în România pentru a-l urmări pe Stanciu în prima parte a lui 2016, dar au fost învinse de echipa belgiană”, e informația lansată de italieni ajunsă distorsionat la cehi.

Borussia Monchengladbach, singurul interes real

În timp ce cehii vorbesc despre Inter și AC Milan, trebuie spus că evoluțiile foarte bune pe care Nicolae le-a avut în ultimul timp la Sparta Praga au atras, într-adevăr, privirile echipei de pe locul al doilea din Bundesliga. Potrivit mai multor surse din presa internațională, Gladbach caută un mijlocaș ofensiv tânăr, de viitor, iar ținta a devenit, în ultimele săptămâni, chiar Nicolae Stanciu, autor a trei goluri și șapte pase decisive în acest sezon. Iar calculele cehilor par cât se poate de simple: vor o sumă în jurul a zece milioane de euro, ceea ce ar transforma „afacerea Stanciu” în una profitabilă, după ce l-au cumpărat de la Anderlecht pentru „doar” 3,75 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×